Merele lui Ţuţea

Apariţia unui mare gânditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit şi se spală. Gândirea este o ''spălare'' a creierului. Asta mă face câteodată să cred că gândirea nu e din creier şi că acest creier e numai un sediu... De ce gândirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele. Dacă inteligenta ar fi produsul creierului, atunci între Goethe şi nea Ghită n-ar mai fi nici o diferenţă. (Petre Ţuţea) Am două imagini mari pe tavan, una o văd dimineaţa când mă trezesc, cealaltă noaptea când mă culc. Cea de dimineaţă, pe care o ignor mereu poartă întrebarea: ce-ar face azi ţăranul? Pe cel de noapte: ce-ar gândi azi filozoful? Aşa se face, nu ştiu de ce, de la o vreme trăiesc mai mult gândind decât făcând, şi-aşa mai mult în faţa lui Dumnezeu decât în cea a lui Ţuţea, greşesc şi lumea mi-o dovedeşte. Şi cum o dovedeşte? Păi, mai nou lumea a ajuns să spună despre mine: „ah, fata aia care vorbeşte frumos?!” Ei da, deci bine-mi şade mie acum că vorbesc când sunt atâtea de făcut? Păi da, că-i mai uşor, şi din omul nonconformist, militarul, revoltatul care stârnea lumea la luptă dreaptă şi la muncă, la gând de schimbare în bine, din omul care lupta făcând nu doar vorbind şi schimba, din omul care muncea şi era un exemplu nu doar de minte deşteaptă ci şi de acţiune, am ajuns „fata care scrie frumos”. Tristă realitate, toţi vom deveni asta, crezând că lumea care ne citeşte, dacă ne citeşte, va pune ea pentru noi osul la treabă. Dar nu, vremea aceea a trecut demult, sau nici n-a existat vreodată, omul nu mai este însufleţit de un simplu cuvânt prin care să găsească credinţa în propriile puteri de schimbare, el caută acum mai mult decât reclama care să-i spună ce să cumpere, e la momentul în care soarbe gesturi, în care vrea să pipăie realul din mocirla asta imaginară. Nu-i mai trebuie cuvânt sau imagine, nici tandre, nici şocante, îi trebuie impuls faptic. Concretului îi trebuie acel impuls faptic, nu doar observat, ci împreună lucrat cu aproapele. Şi tot îmi spun că mâine o să observ şi imaginea ţăranului cu întrebarea lui şi-am să răspund toată ziua înfăptuind în propria ogradă tot ceea ce ar face ţăranul român autentic, dar dacă mă duc până mâine cu zăhărelul, la noapte tot cu filozoful din mine merg la culcare, si eu tot degeaba îmi bat gura buricelor degetelor în faţa lumii dacă doar la asta rămân. Și cum închisoare ca Ţuţea nu pot face, măcar o revoluţie în mine să reuşesc. Cuvântul fără faptă e zadarnic. La început a fost cuvântul, dar noi am cunoscut numai rostirea.