Christmas in the Trenches Music Video http://www.youtube.com/watch?v=QTXhZ4uR6rs Am vrut să povestesc încă de când s-au întâmplat lucrurile, însă am tot amânat. De când piesa asta tot circulă pe net mă simt forţată, ca şi cum aş trăda pe cineva dacă nu povestesc. Aşteptam trenul. Eu şi încă vreo câţiva oameni zgribuleam pe peron. Eu cu o carte în mână, încercam să par calmă şi perfect relaxată, nestingherită de întârzierea de peste 20 de minute ce tocmai fusese anunţată. Zâmbeam. Poate că uneori totuşi mă încruntam nemulţumită de ceea ce încercam să înţeleg din carte şi nu îmi convenea. Cargouri masacrate, nimic amuzant, nimic simplu deşi nimic complicat. Oameni şi nave. Nave şi oameni. Namile imense din metale grele, ape tulburi sau limpezi, miros de pucioasă şi carne sfârtecată. Nimic greu. Nimic simplu. Încercam în ignoranţa mea să zâmbesc amestecând răbdarea aşteptării cu încruntarea lecturii. Pe lângă mine se tot perinda un bărbat mai în vârstă. Pesemne aştepta şi dumnealui pe cineva. M-am gândit pentru o clipă că aşteptam aceaşi persoană, abia apoi că avem interes pentru aceaşi carte. Telefonul meu a sunat, aşa că am închis cartea expres pentru a-i lăsa coperta la vedere. Bărbatul a zâmbit mulţumit şi şi-a continuat călătoria pe peron. Am încheiat conversaţia şi mi-am vârât nasul la loc în carte. Deja erau chestiuni politice deosebit de interesante. Rusia. Japonia. Anglia. Germania. După terminarea capitolului am închis-o din nou. Îmi place să fac asta când cartea îmi pune mintea în mişcare. E semn că "rumeg informaţia". Văzând că am părăsit lectura se apropie. - Citiţi despre cargourile alea pe care le-au distrus ruşii, nu? - Ruşii, nemţii, englezii... - Da... Am citit şi eu. Cam tot ce s-a scris despre război, m-a interest mult subiectul, în special navele şi avioanele. Am urmărit şi multe filme, mai ales ruseşti, dar şi altele, foarte bune. Să ştiţi că nu mint chiar cu tot, numai că mai sunt şi lucruri care nu apar în cărţi. - Am început cartea de dragul navelor, despre care, dealtfel, nu ştiu nimic. De fapt chiar întâmpin dificultăţi în a înţelege unele aspecte ce ţin de limbajul de specialitate şi sunt nenumărate părţi pe care sunt nevoită să le reiau pentru a le înţelege. Cartea nu e grea, dar limbajul este, pentru un necunoscător ca mine. Plus multe detalii istorice şi politice deosebit de interesante, care merită atenţie sporită, nu de peron. Zâmbeşte. - Chiar m-am mirat că aveţi interes pentru o asemenea carte. - De fapt mai mult m-au interesat avioanele, dar s-a nimenit să îmi încapă pe mână aşteptând persoana căreia i-am adus cartea la gară şi-am zis să nu pierd timpul dacă tot o am acum. Despre avioane însă nu am avut ocazia să citesc, deşi... (m-am gândit la Davidovici, dar nu pot spune că l-am citit, aşa că am preferat să nu-l aduc în discuţie). Am văzut însă filme, documentare. Uşor, uşor m-au captivat. M-a frapat calitatea umană a piloţilor. Faptul că proveneau din familii înstărite, cu educaţie. Am fost impresionată de alegerea conştientă şi asumată de a distruge aparatele de zbor, fără a ucide omul care le pilotează. Pe undeva eleganţa lor. Sigur, nu ştiu despre toţi, dar englezii şi nemţii, cei mai mulţi aveau o educaţie deosebită. Bănuiesc că la fel francezii, italienii... - Da, nemţii erau conţi sau cum le zice... ăăă... - Baroni. - Da, exact. Baroni foarte tineri, cu o educaţie deosebită. Şi faptul că nu ucideau... Să ştiţi că aşa era, probabil aşa a fost de fapt în fiecare război. Eu am fost în război. Şi tatăl şi bunicii, dar asta e altceva. Dar eu am fost în război şi pot să vă spun de la mine. De multe ori ne întâlneam, fie în poamă, fie prin livezi sau prin lanuri, ne întâlneam aşa, faţă în faţă, cum stăm noi acum, român cu rus, dădeam mâna, vorbeam, ne întrebam una alta, mai ales că noi mai ştiam ruseşte. Dar şi ei învăţau româneşte. Şi aşa, ne povesteam de pe acasă, unii aveam sau eram rude îndepărtate, unii ne ştiam de dinainte. Când puteam ne împărţeam mâncarea. Şi când trebuia să ne luptăm, mai trăgeam şi noi aşa, să nu ne omorâm, mai la un picior, mai la o mână. - Bunica îmi spunea că nemţii care i-au ocupat casa au învăţat-o să cânte la pian, dumneavoastră îmi povestiţi lucrurile astea, se pare că dincolo de războaie mai sunt şi oameni. - Da domniţă, să ştiţi că da. Trenul a intrat în gară. Aşteptarea a fost mult mai uşoară pentru amândoi. Ne-am luat rămas bun cu mulţumirile de rigoare pentru conversaţia plăcută. După debarcare, l-am căutat cu privirea pe peron, aş fi vrut să îmi spună măcar numele, dacă nu şi când şi cum am mai putea conversa, dar nu l-am mai găsit. În războaie sunt oameni, monştrii sunt mult mai sus.