Lună pe jumătate

Vezi luna acum? E jumătate luminată, jumătate întunecată. Dar și jumătatea întunecată e vizibilă, ca o prefigurare a luminii ce o va cuprinde. Privește, o jumătate e a noastră, o jumătate a lor. Care noi? Care ei? Noi care vedem bucuria luminii ce se revarsă, fără să o mai căutam. Ei... ce necontenit caută bucuria, fără să o afle defel. Partea întunecată a lunii, stând mărturie luminii ce o va scălda zi după zi tot mai mult, cei tânjind după lumină, n-o văd în ei înșiși nicicând. E punctul de graniță, când mincinoasa lună, spune răspicat adevărul în emisfera noastră. Azi nici nu crește, nici nu descrește. Stă agățată în vârf de boltă cântărind ce a fost și ce va fi. O fi moment de cumpănă? Spectre de lumină ce se arată celor ce privesc cu deschidere cerul. Primim?

Comments

Popular posts from this blog

#gone în loc de LMA

Merele lui Ţuţea

Împarte cerul