Crăciun cu omul albastru

A mai trecut un Crăciun. El prevesteşte trecerea Paştelui, a zilelor de naştere, a anilor de când te-am Văzut. Ştiu că doar eu, stau sprijinită cu spatele de luciul apei şi văd pe fundul oceanului, în loc de nisip şi bezne, albastrul catifea bătut cu pietre strălucitoare, senin de cer adânc, constelaţii somnoroase. Trec zilelele mele, toate ca una şi una ca toate. Dorm pe sârma ghimpată a urii ce mi-o porţi. Departe. Omule albastru, nu viu.